. Română: Lucrarea reprezintă o scenă de târg, într-o zi însorită de vară. În centru stânga imaginii, în scena din primul plan, care se impune atenţiei în cadrul compoziţiei, evidenţiată cromatic şi prin detalii mai clare, un bărbat şi o femeie, negustori, stau la umbra unui cort improvizat pe doi pari înalţi. Cele două personaje şezând, în aşteptarea muşteriilor, sunt redate ca siluete, cu capetele uşor aplecate, fără interes pentru descrierea fizionomiei. Bărbatul poartă pălărie neagră, ca şi restul vestimentaţiei. În spatele butoaielor şi coşurilor cu mărfuri, femeia redată doar bust, poar


. Română: Lucrarea reprezintă o scenă de târg, într-o zi însorită de vară. În centru stânga imaginii, în scena din primul plan, care se impune atenţiei în cadrul compoziţiei, evidenţiată cromatic şi prin detalii mai clare, un bărbat şi o femeie, negustori, stau la umbra unui cort improvizat pe doi pari înalţi. Cele două personaje şezând, în aşteptarea muşteriilor, sunt redate ca siluete, cu capetele uşor aplecate, fără interes pentru descrierea fizionomiei. Bărbatul poartă pălărie neagră, ca şi restul vestimentaţiei. În spatele butoaielor şi coşurilor cu mărfuri, femeia redată doar bust, poartă o basma ocru-gălbui, o cămaşă albă şi un pieptar negru. În centru-dreapta primului plan, sub umbrarul improvizat, sunt îngrămădite baloturi cu marfă. Pentru a deschide perspectiva spre scena din fundalul ultimului plan, planul medin este populat doar central spre stânga, cu silueta desenată fugar a unui bărbat în costum orăşenesc, cu pălărie înaltă, neagră. În extrema stângă, numai schiţaţi, apar o doamnă cu umbreluţă şi un călăreţ. În faţa corturilor apar şapte catarge înalte, pe care sunt arborate drapele tricolore, legate între ele cu ghirlande ornamentale colorate. Aceste catarge marchează verticale puternice care echilibrează orizontalitatea masei de oameni din arière-plan. Personajele sunt foarte vag individualizate, ca siluete, în tonuri şi accente de brunuri deschise, griuri, albastru şi galben. Cerul din fundal, deasupra corturilor, redat în nunaţe deschise de albastru, este acoperit în mare parte de nori parcă împrăştiaţi de vânt, redaţi în alburi colorate. Lucrarea este semnată stânga jos, cu brun diluat: „ţia 1900” şi în continuare, notat tot de autor, în creion: „Moşi”. Direcţia Judeţeană pentru Cultură - CLUJ . 1900. 1097 Sava Hentia - Mosi


Size: 2661px × 1878px
Photo credit: © The Picture Art Collection / Alamy / Afripics
License: Licensed
Model Released: No

Keywords: ., /, /., 1900.